Un gând pe zi (1 iulie 2010)

"De ce dă uneori terorizatul mai mult decât i se cere? De ce atribuie călăului sau anchetatorului gânduri mai subtile, pretenţii mai mari, o sete de cruzimi mai înfiorătoare decât cele reale? [...] adevărul este că terorizatul e mai rău şi mai periculos decât asupritorul său."  (Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii)



Desen în creion: Moartea lui Orfeu 
Albrecht Durer 1494. 
28.9 x 22.5 cm


Puteţi citi şi copia cartea Jurnalul fericirii - N. Steinhardt de aici: http://www.scribd.com/doc/57027/Nicolae-Steinhardt-Jurnalul-fericirii

De citit / de văzut

Scafandrul şi fluturele , de Jean-Dominique Bauby
O poveste despre cum poţi trăi închis în propriul tău corp, străin de acesta, scufundat în prezent ca şi în trecut, asemenea unui scafandru. O carte scrisă de chiar personajul principal al său, dictată într-un mod unic, de neimaginat. Câteva sute de mii de bătăi de pleoapă - pentru ca noi să putem vedea lumea şi altfel!

Le scaphandre et le papillon , regie Julian Schnabel
Filmul (titlul original The Diving Bell and the Butterfly) este superb (distins cu Globul de Aur), unul din puţinele care se ridică la nivelul cărţii, după părerea mea  depăşind-o uneori. Coloana sonoră de excepţie, selectez aici o singură melodie: All the world is green (Tom Waits). 



Versuri:
ALL THE WORLD IS GREEN 

I fell into the ocean
When you became my wife
I risked it all aganist the sea
To have a better life

Marie you're the wild blue sky
And men do foolish things
You turn kings into beggars
And beggars into kings

Pretend that you owe me nothing
And all the world is green
We can bring back the old days again
And all the world is green

The fase forgives the mirror
The worm forgives the plow
The questions begs the answer
Can you forgive me somehow

Maybe when our story's over
We'll go where it's always spring
The band is playing our song again
And all the world is green

Pretend that you owe me nothing
And all the world is green
We can bring back the old days again
And all the world is green

The moon is yellow silver
Oh the things that summer brings
It's a love you'd kill for
And all the world is green

He is balancing a diamond
On a blade of grass
The dew will settle on our grave(s)
When all the world is green

O dezbatere despre şcoala de azi

Vă rog intraţi şi comentaţi articolul (care aparţine domnului prof. Dan Serafimescu) postat pe această temă la http://microbe-is-tool.blogspot.com/2010/06/bac-ul-de-la-examenul-de-maturitate-la.html . Eu am făcut acolo un comentariu, mi-ar plăcea să se nască o dezbatere, susţinută cu argumente, pe acest subiect!

O imagine pe zi (29 iunie 2010)

Autor : EL GRECO Data :1592 Tehnica :ulei pe pânză, 121,5 x 105 cm Muzeul Ermitaj, St. Petersburg La mulţi ani, tuturor celor ce poartă numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel!

Un gând pe zi (29 iunie 2010)

Niciodată binele nu a fost majoritar. Educaţia timpurie a copiilor se bazează pe un mit, şi anume că binele învinge. Acest fapt implică probleme de adaptare, de identitate, de încredere şi coerenţă în gândire. De multe ori se ajunge la formula tragică (inversată): cei care înving (cei mulţi, cei puternici) reprezintă binele.

Imaginea:

Martyr of St Peter

Masaccio 1426

Un gând pe zi (28 iunie 2010)

Fiecare moarte este un eşec al proiectului de nemurire al inteligenţei. 

Risipa banilor publici - examinare de 2 lei

Nu puteam trece nepăsător pe lângă risipa facută, tocmai acum în plină criză, de către Guvernul României reprezentat de domnul ministru Daniel Funeriu. Ia uitaţi-vă cu câtă largheţe, prin ordin de ministru "cadrele didactice care au fãcut parte din comisiile de bacalaureat la proba de competențe lingvistice și digitale vor primi de la 2 lei/candidat pînã la 75 lei ca membru ori secretar."    


Urez succes tuturor elevilor care susţin astăzi prima probă scrisă la examenul de bacalaureat !

Un gând pe zi (27 iunie 2010)

Odată cu noi se naşte si Celălalt. Îl descoperim mai târziu, este cel făcut de educaţie, constrângeri, convingeri.

Un gând pe zi (26 iunie 2010)

Astăzi ne gândim toţi, aşa poate dăm răspuns la o întrebare: chiar şi animalul are demnitate?
(vezi articolul Despre conştiinţă)
Urmăriţi filmul:

Dosarele eroilor noştri: Fenomenul Piteşti (2)

Găzduiesc astăzi, în cadrul dosarului Fenomenul Piteşti, opinia unui prieten, fost elev al Liceului Teoretic "Ion Mihalache", Topoloveni (promoţia 2005), astăzi absolvent al unui master în ştiinţe politice al Universităţii Central Europene din Budapesta. Mihail Chiru, căci despre el este vorba, a realizat peste 30 de interviuri de istorie orală cu foşti deţinuţi politici, pentru Fundaţia Academia Civică, cunoscând astfel de aproape amploarea şi complexitatea sistemului de represiune al închisorilor politice din România. Articolul de astăzi trebuie parcurs cu grijă, o dată pentru valoarea informaţiilor şi bogăţia trimiterilor la surse, a doua oară pentru că, păstrând ţinuta academică, limbajul folosit aparţine unei terminologii specifice cercetării istorice şi sociologice, iar nu în ultimul rând pentru profunzimea concluziilor asupra unei istorii tragice, care se prelungeşte până în zilele noastre, observând cum "[...] descendenţii pe linie directă ai Securităţii au învins descendenţii în linie directă ai Partidului la ultimele alegeri prezidenţiale, făcând jumătate din populaţie să se bulucească la urne pentru a o re-educa pe cealaltă jumătate şi a o salva o dată pentru totdeauna de... comunism. "

Aşadar, citiţi al doilea material al dosarului:

Gânduri despre Piteşti

Mihail Chiru

Dincolo de toate nuanţele istoriei sociale revizioniste, România comunistă nu s-a apropiat niciodată de arhetipul totalitar colectivist, fie el „Marea Teroare” stalinistă ori „Marele Salt Înainte” iniţiat de Mao. Exterminarea elitelor politice, intelectuale şi religioase şi reprimarea ţăranilor care se opuneau colectivizării, păstrând magnitudinea populaţiilor, nu puteau egala frenezia epurărilor, deportărilor şi uciderilor în masă din cazurile amintite. Un procent estimat cinic de profesorul Daniel Barbu (2004) la 12-15% dintre români care au suferit sau au avut rude suferind în Gulagul românesc. În schimb, prin Fenomenul Piteşti, comunismul românesc poate reclama legitim posterioritate perpetuă în materie de rafinament al pervertirii psihice.

A fost fenomenul o aberaţie lipsită de legitimitate ideologică? România adoptase, ca stat satelit al Moscovei, ideologia comunistă, „maşina de descreierat” (Glucksman, 1991: 171), în care pluralismul şi în consecinţă opiniile distincte de cele stabilite de Partid, sunt oprimate, iar purtătorii lor devin duşmani ai poporului, fără putinţa de a se apăra sau de a se sustrage pedepsei. De aici până la politicid, în sensul lui R. Rummel, nu mai este decât un pas. Se naşte astfel o ţesătură viciată de ideologie şi praxis în interiorul căreia nu se poate distinge adevărul unic de adevăr. Ideea filosofică, de la care au pornit comuniştii în formularea principiilor reeducării, este că „intelectul omului fiind tabula rasa, natura lui nu poate fi decât culturală, deci rezultatul unei educaţii sociale.” (Bacu, 1991: 24) Mergând mai departe cu raţionamentul, ei au presupus că poate exista şi un proces invers, prin care individul să fie vidat de convingerile şi personalitatea sa, şi apoi reeducat în spiritul dorit de Partid. Un proces ce se putea produce prin presiuni psihice, prin tortură fizică, sau prin amândouă. Reeducarea de la Piteşti face parte din ultima categorie, fiind astfel una totală.

Părintele Gheorghe Calciu cel care a demontat ad hoc, la procesele lotului Ţurcanu din 1954-1957, teza oficială conform căreia totul a fost făptuit de legionari din ordinul lui Horia Sima, pentru a discredita regimul comunist, este una dintre vocile cele mai autorizate pentru o desluşire a înţelesurilor Piteştiului. Deşi jurnalul său a fost confiscat la cea de a doua arestare, din 1979, cheia propusă de el, una ce aparţine deopotrivă misticii şi absurdului, nu a putut fi rătăcită: „fenomenul Piteşti nu este antiuman, ca un război, ca o ciumă, ca o revoluţie comunistă; el este suprauman, un război al infernului împotriva lui Dumnezeu, lupta diavolilor împotriva îngerilor, o liturghie întoarsă pentru a inversa ordinea verticală a cerului, pentru a înlocui în sufletul victimelor ierarhia cerească prin ierarhia diabolică” (Calciu, prefaţă la Bacu, 1991: 9)

Ceea ce distinge Fenomenul de alte băi de sânge comuniste, cum ar fi crimele din lagărul de la Lovec, Bulgaria, (acolo unde deţinuţii erau ucişi pur şi simplu, prin zdrobirea craniului cu lovituri de ciomag) este tocmai refuzul umanităţii victimei: pervertirea torţionatului - torţionar aduce cu sine imposibilitatea de a păstra ceva intact din fiinţa sa morală.

Căderea prin Piteşti, care pentru unii a fost fără de întoarcere, merită o cunoaştere exponenţială, permanent actualizată, aşa cum astăzi, după ce zeci de milioane de titluri au fost publicate despre Holocaust, cercetătorii simt încă nevoia să regândească Shoah-ul şi să chestioneze paradigme acceptate sau doar uitate. E suficient de spus că eseurile de popularizare publicate în Occident înainte de 1989 (Dumitrescu, 1978; Ierunca, 1981) despre Fenomen, cu toate meritele lor, avansaseră ideea că nimeni nu a rezistat reeducării. Faptul a fost dovedit ulterior pe baza istoriei orale şi a documente de arhivă, ca unul cel puţin improbabil (Mureşan, 2008).

Dincolo de controversa paternităţii şi de ideea transferului de “know-how” diabolic prin bunăvoinţa sovietică, se găseşte reversul necontestabil al unei responsabilităţii autohtone, pentru că o bună parte dintre executanţii au fost certamente, români. Aceasta impune fără posibilitate de îndoială o problemă veritabilă de identitate naţională: „spaţiul mioritic ca anticameră a fenomenului Piteşti...” (Patapievici, 1995: 231)

Fără a socoti cele câteva simpozioane şi întâlniri ale asociaţiilor foştilor deţinuţi politici, recenta carte a lui Alin Mureşan (2008) bazată pe interviuri extensive cu „piteşteni”, ori proiectul de film al lui Sorin Ilieşu se poate afirma că o dezbatere reală asupra spaţiului imund al Piteştiului încă aşteaptă să se nască. E un cronotop tragic pe care România post-decembristă nu şi l-a asumat, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Una dintre ele: privatizarea închisorii Piteşti, distrugerea unei părţi a clădirii şi construirea unor blocuri de apartamente, ce au fost toate acceptate ca parte a normalităţii conversiei capitaliste a mijloacelor de producţie.

Despre Piteşti mai mult se tace. Se tace, dar lecţia este reaplicată la scală naţională cu fiecare ocazie. Nu este vorba numai despre acţiunile schizofrenice ale statului român: comunismul este condamnat, nici un comunist nu ajunge după gratii, ba mai mult, înalţi demnitari comunişti (Ion Dincă şi Paul Niculescu Mizil) sunt în continuare înmormântaţi cu onoruri naţionale. Din contră, „Piteştiul” se rejoacă postmodern, cu implicarea maselor, cu fiecare ocazie posibilă. Doar aşa putea cineva să aibă reflexul de a chema minerii să îi re-aducă pe calea cea justă pe concetăţenii lor din Piaţa Universităţii.

Doar aşa descendenţii pe linie directă ai Securităţii au învins descendenţii în linie directă ai Partidului la ultimele alegeri prezidenţiale, făcând jumătate din populaţie să se bulucească la urne pentru a o re-educa pe cealaltă jumătate şi a o salva o dată pentru totdeauna de... comunism.

Referinţe:

Dumitru Bacu, Piteşti, centru de reeducare studenţească, Editura Atlantida, Bucureşti 1991

Daniel Barbu, Republica Absentă. Politică şi societate în România postcomunistă, Editura Nemira, ediţia a II-a, revăzută şi adaugită, 2004.

Grigore Dumitrescu, Demascarea, Munchen, Ion Dumitru Verlag, 1978

Andre Glucksman, Bucătăreasa şi mâncătorul de oameni. Eseu despre raporturile dintre stat, marxism şi lagărele de concentrare, trad.de Mariana Ciolan, Humanitas, 1991

Virgil Ierunca, Fenomenul Piteşti, Editura Limite, Madrid, 1981

Sorin Ilieşu, proiectul filmului documentar, Genocidul Sufletelor: http://www.experimentulpitesti.org/public/apelul-nostru/

Alin Mureşan, Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate, Polirom, 2008

Horia Roman Patapievici, Cerul văzut prin lentilă, cuvânt înainte de Virgil Ierunca, Editura Nemira, Bucureşti, 1995

Dosarele eroilor noştri: Fenomenul Piteşti (1)

Deschid astăzi o nouă rubrică ce va conţine un şir de articole despre câteva lucruri uitate şi îngropate: sacrificiu, credinţă, demnitate, eroism, martiriu.

Tema primului dosar este "Fenomenul Piteşti", aşa cum l-a numit Virgil Ierunca, închisoarea de "reabilitare şi reeducare", de exterminare a condiţiei umane. Închisoarea Piteşti poate fi considerată Golgota neamului românesc, mai ales că aici au fost sacrificaţi cei mai curaţi şi buni, adică tinerii.

Nu voi putea scrie singur această rubrică, am nevoie de sprijinul şi de suportul fiecăruia, scrieţi aşadar articole, comentarii, trimiteţi fotografii, desene, gânduri despre cele ce vă vor fi prezentate, unora dintre voi pentru prima dată.

Alături de prieteni şi de colegi am pregătit un film, iar de mâine vom posta alte materiale cu acest subiect.

Filmarea este realizată astăzi, 25 iunie 2010, muzica: Tatăl nostru - Corul măicuţelor de la Recea, Rugă - versuri Corneliu Coposu.

Astăzi, dacă rămânem nepăsători, martirii noştri mor pentru a doua oară!
Iartă-ne Doamne!

Aşadar, deschidem primul dosar: Fenomenul Piteşti

Un gând pe zi (25 iunie 2010)

"Unii oameni asteaptă toată viaţa să îi aplaude lumea şi deabia cu puţin înainte de moarte îşi dau seama că au jucat în faţa unei săli goale."

Arnon Grunberg (autor al cărţii Istoria calviţiei mele)

CONCURS DE COMENTARII, CU PREMII ÎN CĂRŢI!

   De la delirul limbii de lemn până la presa tabloidă cu titluri bombastice e un drum scurt, asfaltat şi semnalizat corespunzător! Însă cei ce cred că un aşa hal de elocinţă este la îndemâna oricui se înşală (cum altfel?) amarnic.  Ca peste tot, avem şi aici campionii talentului, ale căror texte noi le oferim GRATUIT, din nefericire doar în format digital. Domniile voastre, scumpi comentatori, puteţi să le printaţi pe hârtie fină şi să le folosiţi aşa cum se cuvine, împăturite în patru. Textele propuse sunt reale, autentice, dar nu băgăm mâna în foc pentru originalitate, fiindcă, nu-i aşa, geniul românesc se transmite uşor (e contagios!). Ne îngăduiţi aşadar să nu dezvaluim autorii (de cele mai multe ori aceştia trăiesc printre noi), dar să punem în lumină, cu tot respectul, OPERA!

    Ca să vă ferim de ispita tabloidizării sau a limbajului modular din lemn de cea mai buna calitate, noi, ca nişte gazde bune, nu vă legăm de catargul corăbiei, ci vă oferim, ca premiu binemeritat, două cărţi de calitate!

    Una dintre ele (la alegere) se oferă celui mai inteligent (amuzant, inspirat, haios etc.) comentariu pe textul propus, iar cealaltă o dăm aceluia pe care sorţii îl vor alege (pe scurt, tragem la sorţi dintre ceilalţi comentatori)!

    Regulamentul concursului:

1. Comentaţi scurt şi la obiect textul propus.
2. Dacă vă mai vin idei recomentaţi textul propus.
3. Identificaţi-vă prin semnarea comentariului sau cu un add contact pe mess.
4. Durata concursului este de doar două săptămâni, la finalul cărora juriul şi sorţii vor alege câştigătorii.
5. Premierea se face în stil mare, cu o întâlnire şi discuţii spumoase la un pahar de suc sau, după caz, de bere. Locaţia, invitaţii de seamă şi data vor fi anunţate pe blog.
6. Nu fi trist dacă nu ai luat acum premiul! Concursul acesta este permanent, căci slavă Domnului, e plină grădina sa de frumuseţe în exprimare!

Premiile acestei ediţii sunt:

Rem de Mircea Cărtărescu şi  

Mensa – teste de inteligenţă cu numere 

Baftă tuturor!

Iată primul butuc, iată prima încercare! Încercaţi-vă măiestria şi luaţi-l la rindea!

“Argumentul proiectului derivă din chiar dreptul la sănătate, care este unul din drepturile fundamentale ale omului, ceea ce motivează pluriperspectivismul abordării, datorită imenselor implicaţii individuale, sociale şi demografice. Realitatea contemporană a demonstrat necesitatea formării unor abilităţi în rândul copiilor şi al tinerilor privind fundamentarea unui stil de viaţă sănătos, responsabil pentru ridicarea nivelului de trai. […] Racordarea educaţiei la realitate se realizează prin intermediul activităţilor extraşcolare, cu impact imediat, valorizând experienţa, cunoştinţele, abilităţile şi competenţele elevilor, oferindu-le spaţii de exersare în medii pertinente, autentice ale integrării lor sociale în comunitate.”

  

Un gând pe zi (22 iunie 2010)

“În mod normal, cu tine însuţi te întîlneşti numai în copilărie. Tu însuţi eşti judecătorul tău, eul tău adevărat şi acesta este copilul care ai fost. Cînd vom ajunge la Judecata de Apoi, ne va aştepta copilul care am fost. De ce? Pentru că el, necunoscînd ce este păcatul, nu cunoaşte nici ce este iertarea“. Varujan Vosganian

Despre situaţia învăţământului

Textul ce urmează nu îmi aparţine, însă regăsesc acolo foarte multe din părerile mele. Am ajuns la acesta mergând din "link în link" (trăiască hipertextul) într-o dezbatere pe marginea situaţiei în care se află şcoala românească, dezbatere iniţiată (şi) de Dilema Veche ( www.dilemaveche.ro) într-un număr anterior. Textul aparţine domnului prof. univ. Dan Ungureanu, iar un alt text, poate mai interesant şi mai academic, al aceluiaşi autor găsiţi la http://www.dilemaveche.ro/sectiune/educatie/articol/educatia-axata-pe-compentente-daca-n-mers-„la-ei”-va-merge-„la-noi” . Aştept comentarii pe marginea articolului!

“In marginea fostei dezbateri despre invatamintul din Romania
DAN UNGUREANU

Le-am cerut  studentilor mei, anul III Romana-Engleza, sa comenteze, in engleza, un poem  englez din secolul XIX, la alegere. Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX si nici o poezie.  (Au studiat in anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley).  Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatruRomeo si Julieta (numita  alternativ “roman“, novel, ori poem).  Restul de cincisprezece din saizeci, care si-au amintit totusi o poezie, au scris totusi in engleza. Am corectat mai jos greselile lor :Pluralul lui viu nu e vi, ci vii. verbul a lua nu se scrie i-au. obijnuit e incorect. Ii nu se scrie despartit, i-i.
sa de-a e incorect (corect e sa dea). Nu se zice propiu, ci propriu.

them nu poate inlocui their. No se poate spune them mother in loc de their mother. intitulated nu exista in engleza (cf. Merriam-Webster) .
combinated nu exista in engleza.
to enjoy of life e incorect ( verbul to enjoy e tranzitiv).
writted e incorect in loc de wrote.
poetry nu e identic cu poem.
lirycs nu e ortografiat corect, si cu siguranta nu inseamna textul unei poezii, ci versurile unui cintec.
roman nu exista in engleza, corect e novel.
disapointness nu exista, corect e disappointment.
beautifuly thing e incorect.
tryed e incorect. 
gaves nu exista (give sau gave).
tooked place e incorect.
tabloul Gioconda nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci.
Romeo and Juliet nu e un roman.
Romeo and Juliet nu e un poem.
Shackspear nu se scrie astfel.

Daca se dadea admitere la facultate ei ar fi cazut la admitere.Toti acesti tineri vor deveni profesori de limba engleza si romana peste trei luni.

Imi este inexplicabil cum asemenea studenti pot deveni profesori, cind in orinduirea veche, bolsevica si totalitarista, ei n-ar fi putut nici macar trece admiterea. Cum s-a ajuns in aceasta situatie ? Putin dupa Revolutie, prin 1995, cred, au aparut locurile cu taxa la Universitati. Ceva mai tirziu s-a suprimat concursul de admitere. Astfel, Universitatile au dat de gustul banilor. Studentii deveneau intangibili. Devreme ce plateau, prezenti sau nu, trebuiau sa treaca examenele, trebuiau sa capete diplome. Dupa diplome, dadeau concursul de titularizare, pe care nu-l luau, ramineau suplinitori, si titulari negasindu-se, tot suplinitorii predau.

Primii studenti pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au terminat liceul prin 2004. Dupa implementarea programului Bologna , studentii au terminat in trei ani in loc de patru sau cinci, cu lucrari de licenta de saizeci de pagini, nu de o suta sau doua sute. Lucrarile scurte pot fi cumparate sau descarcate contra cost de pe Internet, de pe situri specializate (o suta de lei bucata).

Liceenii intra pe bani la Universitate, fara admitere, termina in trei ani,devin profesori suplinitori, iar elevii lor sint prost pregatiti, mai prost pregatiti decit precedentii.  Paradoxal, se face mai multa scoala la liceu decit la Universitate : la liceu, profesorii pot inca sa lase repetenti elevii care nu invata, fiindca liceul e gratuit, iar profesorii nu sint platiti dupa numarul de elevi.  Studentii sint mai prost pregatiti decit elevii de liceu.

Le-am cerut celor saizeci de studenti ai mei referate. Din saizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (control paste) de pe un sit internet, www.referate. ro.

O vina pentru situatie o are asa-numitul invatamint axat pe competente.In noul sistem, elevii, vezi doamne, nu mai tocesc date seci, ci dobindesc competente.  Mare este confuzia din capetele pedagogilor de scoala noua ! Exista materii axate pe competente (a invata engleza, franceza ori muzica inseamna sa stii vorbi engleza, franceza, respectiv sa cinti, fluieri sau fredonezi melodii). Exista materii bazate pe cunostinte (istoria, geografia, anatomia si zoologia, de pilda). Exista materii intermediare, ca biologia si chimia, in care competentele si cunostintele sint complementare.  Cultura generala e alcatuita doar din cunostinte. Educatia axata pe competente naste monstri, fiindca a sti cine a pictat Gioconda e o cunostinta, nu o competenta.  O alta studenta, tot de anul III Litere, ma instiinteaza ca poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistretul cu colti de argint. Pe vremea mea, a numi pe cineva “autorul meu preferat” presupunea macar sa-i fi poti identifica poeziile.  Se presupune ca un absolvent de engleza stie dupa trei ani ca in engleza, romanul se numeste novel.

Universitatea zulusa

Este imperativ necesar, e indispensabil ca sa se revina la Universitatea gratuita cu concurs de admitere si cu numar limitat de locuri.  E suficient ca s-a inchis un cerc vicios, ca absolventii de universitati fast-food au virusat invatamintul gimnazial si liceal, si trimit universitatilor liceeni care nu stiu nimic. Conform cu situl QS, Quaquarelli Symonds, Israelul, tara mica, cu suprafata Moldovei, are trei universitati pe locurile 102, 114 si 132 din lume. Carolina din Praga e pe locul 230 in lume. Universitatea Eotvos Lorand  din Budapesta e pe locul 400. Universitatea Bucuresti e pe locul 500, linga Universitatea din Szeged , (populatie 166 000 locuitori) universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh , Kazahstan si Sri Lanka . Universitatea din Liubliana e pe locul 400. Universitatea Iagelona din Polonia e pe locul 302. Universitatea Ben Gurion, din desertul Neghev, e pe locul 323.

Universitatea Babes-Bolyai este dupa locul 600, linga niste universitati saudite, srilankeze si kazahe (nisip, jungla, nisip). Situl ARWU al Institutului de Pedagogie al Universitatii Jiao Tong se opreste la primele cinci sute de universitati din lume, unde pe la coada se afla Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana si cea din Wellington, Noua Zeelanda. Universitatea din Bucuresti are de ajuns din urma universitatea zulusa din Durban , cea slovena (Liubliana, 280 000 locuitori) si cea din Wellington (386 000 locuitori, la capatul lumii, in largul Pacificului) .

Am expus in Observatorul cultural, numarul 296 din 2005, cazul unui profesor universitar de latina . Greselile de traducere pe care le facea demonstrau o cunoastere precara a limbii latine.

(Solilocviile lui Augustin) Aliud est enim exhausta pestis, aliud consopita. Una este o epidemie terminata, altceva e o epidemie care mocneste.
Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 60: „…una sint secaturile molimei, si alta scufundarile in somn adinc“.

(Etica lui Abelard) Poenitentia est commissa deflere et flenda non commitere. Cainta inseamna sa deplingi cele savirsite si sa nu savirsesti lucruri de deplins.

Dan Negrescu, Etica lui Abelard, p. 81: „Cainta a fost data spre a plinge, dar nu inseamna ca plinsul o si face eficienta“.

(Solilocviile lui Augustin) Hoc ergo unum superius praetermiseras. Trecusesi  cu vederea acest lucru mai sus.  Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 82 : „Asadar, acest lucru il pui mai presus“.

(Toma de Aquino, De ente et essentia) sicut diaphaneitas de aëre…“ – …ca transparenta la aer…
Dan Negrescu, traducere, p. 85: „… starea diafana in arama…“.

Un om care confunda a neglija cu a pune mai presus, si care confunda transparenta aerului cu opacitatea aramei, prevedeam in acel articol, va deveni in curind conducator de doctorate in limba si literatura latina .

Profetia mi s-a adeverit. Din 2009, profesorul dr. Dan Negrescu, de la Facultatea de Litere din Timisoara , conduce doctorate in limba si literatura latina .

Invatamintul romanesc e prabusit cu totul. Predau profesori care fac greseli de clasa a sasea. Absolva cu diploma studenti care acum cinsprezece ani ar fi cazut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificati.Comisia centrala de acreditare a titlurilor universitare face conducatori de doctorat in gluma.

Sint un excelent prooroc.

Nu se mai mire nimeni ca n-avem universitati remarcabile cu cercetatori remarcabili, cind insisi conducatorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.

Am cunoscut din mers, pe strada, in aprilie 2010, un domn, Chira, din Bistrita ori Dej. De meserie facea garduri de fier. Ca studii, ispravise liceul cu vreo patruzeci de ani in urma. Am stat cu de vorba despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I. D. Sirbu si Art Nouveau.

Citise imens.

Am stat de vorba la Sasca Montana cu un batrinel sarman, Mircea Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Parinteasca dimindari, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice si Ben-et-Nash, prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea cinsprezece ani de temnita grea dupa 1950.

Cind universitatile romanesti vor fi in stare sa cultive intelectuali de talia absolventilor de liceu din vremea lui Dej, de talia puscariasilor din vremea lui Groza, fiti amabili si treziti-ma.

Problema universitatilor din Romania nu e sa ajunga din urma cine stie ce universitati vestice. Problema universitatilor noastre e sa ajunga din urma nivelul  liceelor romanesti din 1988. Si atunci mai vorbim.

Educatia e singurul domeniu in care nu se vorbeste de greaua mostenire a comunismului. Regimul de debandada, numit democratie si ministrii incapabili si iresponsabili au transformat invatamintul romanesc intr-un haos.

Din toti olimpicii internationali romani de anul trecut, unul singur s-a inscris de nevoie la Universitatea din Bucuresti, fiindca nu stia engleza, ca sa devina bursier la o Universitate straina.

Fac inca patru profetii :

1. Peste cinci ani nici un liceean olimpic nu se va inscrie student in vreo universitate romana.

2. Peste zece ani, nivelul de analfabetism al studentilor romani va fi acelasi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.

3. Peste zece ani nici o universitate romaneasca nu va intra in lista primelor cinci sute de universitati din lume, iar kazahii, sauditii, srilankezii si zulusii ne vor privi ca si acum, de sus.

4. Nici peste zece ani ministerul educatiei nu-si va decupa din presa un articol despre starea invatamintului roman, ca sa-l aiba la indemina."

Un gând pe zi (21 iunie 2010)

"Neştirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viaţă şi printre lucruri sau trecerea nepăsătoare, sunt de la diavol.” 

Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii 

ÎNDEMN LA LUPTĂ

ÎNDEMN LA LUPTĂ                                         de Radu Gyr


Nu dor nici luptele pierdute, 
nici rănile din piept nu dor, 
cum dor acele braţe slute 
care să lupte nu mai vor.


Cât inima în piept îţi cântă 
ce'nseamnă'n luptă-un braţ răpus ? 
Ce-ţi pasă'n colb de-o spadă frântă 
când te ridici cu'n steag, mai sus ?


Înfrânt nu eşti atunci când sângeri, 
nici ochii când în lacrimi ţi-s. 
Adevăratele înfrângeri, 
sunt renunţările la vis.
                                 

(Poezie scrisă în închisoarea din Aiud)

De citit: A. Gide - Pivniţele Vaticanului

M-am reîntâlnit cu această carte după mai bine de 17 ani, aşa că s-ar putea spune că e o recitire. Din (ne)fericire nu îmi mai aminteam nimic esenţial din ea, plăcerea lecturii fiind dublată astfel de (re)descoperirea acţiunii. Unde să o încadrez? Andre Gide o numeşte drept sotie (fr. farsă), dar asta nu spune prea multe. Iată ce am găsit eu aici: ironie, acţiune, umor, suspans, o urmă de Umberto Eco (Pendulul...), ceva dintr-un bildungsroman şi multe motive de reflecţie asupra existenţei, fie ea urmarea providenţei sau întâmplării.

Un gând pe zi (20 iunie 2010)

"There are two types of people in this world, those who divide the world into two types and those who do not." Jeremy Bentham

O imagine pe zi (20 iunie 2010)

Eveniment:
Prima ediţie a României Libere

Decembrie 1989

ATENŢIE: Un film intereresant!

Un film ce merită urmărit! Lucruri mai puţin ştiute despre APĂ!

O imagine pe zi (19 iunie 2010)

Eveniment:
Revoluţia română - decembrie 1989

Un gând pe zi (19 iunie 2010)

Cei care cred că se trag din maimuţe chiar au dreptate!

O imagine pe zi (17 iunie 2010)

Sursa:
S.Trismosin
Splendor solis

Data:
Secolul XVI

Detaliu:

S.Trismosin

Splendor solis

Un gând pe zi (17 iunie 2010)

Şcoala, ca şi alte organisme spirituale, nu se poate apăra de atacul brutal al prădătorilor, iar cei mai periculoşi dintre aceştia sunt impostorii! Se observă că succesul lor este imediat, fiindcă ei nu fac parte organic din sistem ci vin să îl prăduiască!

O imagine pe zi (16 iunie 2010)

Sursa:
Aristoteles: Opera
Porphyros: Liber quinque praedicabilium

Data: 1483
Limba: latină

Miniaturisti: Girolamo da Cremona (vol. I) şi Girolamo da Cremona, Antonio Maria da Villafora, Benedetto Bordon (vol. II)

Lumină lină

Fragmente din "Jurnalul fericirii" - N. Steinhardt:
" - Abia de la profesorul Tomescu învăţ rugăciunea de seară, Lumină lină, al cărei farmec inefabil mă cucereşte de prima dată.
Cum de-i pot prefera cei care o au la îndemână dintotdeauna, cum de-i pot prefera formula incantatorie indiană om mani padme hom?
Şi dacă-i vorba aşa, cum de pot aşeza teosofia, zenul, tantrismul deasupra evangheliei?
Lumină lină a sfintei slave: mai e alt vers deopotrivă acestuia în limba română?
[...]
Mult, mult, mult mai buni au fost tinerii prin închisori decât bătrânii.
Pentru că mai uşor renunţi la viaţă când ai timp îndelungat de trăit? Pentru că la tinereţe patimile sunt mai aprinse dar şi vigoarea spirituală mai neîntinată?[...]
La 30 August stăteam şi eu pe marginea trotuarului şi priveam tancurile. Jur că nu râdeam, nu salutam, nu aplaudam, nu exclamam; stăteam şi priveam pur şi simplu, uite-aşa. Mă simt deodată strâns de braţ şi blagoslovit cu un DOBITOCULE pronunţat desluşit şi apăsat - stai şi te uiţi, tâmpitule, staţi şi vă uitaţi cu toţii şi nu stiţi ce vă aşteaptă, uite-i cum râd, or să plângă lacrimi amare şi tu la fel... Hai acasă... Îl iau pe tata prudent de mână şi mergem binişor [...]
- Ierarhia păcatelor
Biserica le împarte în: veniale, de căpetenie, strigătoare la cer şi cele împotriva duhului sfânt.
Închisoarea cunoaşte numai două categorii: cele ce se iartă (traficul de devize şi aur, trecerea ilegală a frontierei, furtul, omorul, curvia, preacurvia, pederastia, parazitismul, vagabondajul, defăimarea instituţiilor de stat) şi cele care nu se iartă (şantajul şi turnătoria)."


Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viaţă, pentru aceasta lumea Te slăveşte.

Un gând pe zi (16 iunie 2010)

Un artist vede într-o floare Frumosul, un biolog va vedea o plantă, iar un bou ceva bun de mâncat.

15 iunie 1889

Astăzi e 15 iunie, aşa că urmează:

Doina

Mihai Eminescu

De la Nistru pân' la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s'a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinatate.
Din Hotin şi pân' la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet Român saracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se 'ndeamnă,
Nici îi este toamna, toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu 'n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s'aşează pe la noi;
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagra străinatate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi desbracă ţara sânul,
Codrul - frate cu Românul -
De secure se tot pleacă
Şi isvoarele îi seacă -
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!

Ştefane Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinţilor
În seama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua 'ntreagă, noaptea 'ntreagă,
Doar s'a 'ndura Dumnezeu,
Ca să 'ţi mântui neamul tău!
Tu te 'nalţă din mormânt,
Să te aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s'aduni Moldova toată,
De-i suna de doua ori,
Îţi vin codri 'n ajutor,

De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară -
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

Odihnească-se în pace!

Cronica ultimei greve - Liceul Topoloveni

“Când vremurile sunt întrucâtva mai blânde, unii dintre noi au curajul să exprime realitatea. Dar redevenim laşi şi josnici deîndată ce vremurile se înrăutăţesc.” Mircea Dinescu într-un interviu acordat ziarului Libération, publicat la 17 martie 1989.

Aceasta este cronica ultimei greve din sistemul de învăţământ, aşa cum s-a petrecut ea, la Liceul “Ion Mihalache”. Consider necesară aceasta pentru a clarifica faptele, multe dintre ele fiind greşit redate de presa centrală, scrisă şi TV, a căuta posibile explicaţii şi a lămuri din perspectiva mea, ca protagonist, anumite întâmplări. Faptele redate aici sunt publice, ele pot fi confirmate de martori sau documente, iar comentariile pe marginea acestora îmi aparţin şi îmi asum răspunderea pentru ele.

Partea I – Pregătirile pentru grevă

Pe fondul nemulţumirilor acumulate în ultima vreme în învăţământul românesc, pare uşor de organizat o grevă generală. Oricum percepţia publică este că noi profesorii am tot facut greve în ultimii ani, că am tot protestat atunci când ne-au fost încălcate drepturile, că reacţionăm destul de vehement pentru a ne apăra. În realitate grevele şi protestele din învăţământ nu au adus mai nimic profesorilor, legile privind educaţia se fac fără consultarea reală a acestora, salarizarea este una dintre cele mai proaste din sistemul serviciilor publice ale statului, bugetul alocat educaţiei a fost direcţionat în mare parte spre achiziţii şi investiţii discutabile, în aceste condiţii profesorilor fiindu-le lehamite de încă o grevă fără niciun rezultat.

În ciuda acestei stări de spirit a corpului profesoral, la noi la liceu, ca aproape peste tot în ţară, s-a decis declanşarea grevei generale pe termen nelimitat.

Astfel până miercuri 26.05.2010 profesorii (cu excepţia a patru colegi) de la Liceul Teoretic “Ion Mihalache” şi-au exprimat opţiunea de a intra în grevă generală completând două tabele cu semnături (centralizatoare) unul pentru sindicat şi altul pentru conducerea unităţii. Discuţiile se învârteau în jurul oportunităţii declanşării grevei acum, o dată cu intrarea în vacanţă, a problemelor care apar prin suprapunerea acesteia peste proba de competenţe de limbă străină a bacalaureatului, profesorii fiind mai degrabă pesimişti în privinţa rezulatelor protestului. O mai mare responsabilitate cădea asupra colegelor profesoare de limbi străine şi a celorlalţi membri ai Comisiei de Bacalaureat, decizia acestora de a nu face grevă aruncând practic în derizoriu protestul celorlalţi. Ca urmare a susţinerii colegilor, a încurajărilor primite de la aceştia şi de la conducerea liceului, care a fost solidară cu colegii din cancelarie, profesoarele de limbi străine au semnat în convocator pentru grevă. Slăbiciunile erau evidente, motivaţiile erau divergente, responsabilitatea era diferită, cu toate acestea s-a facut front comun şi am decis noi, profesorii de la liceu, ca o ultimă soluţie în faţa umilinţei, declanşarea GREVEI GENERALE!

Subliniez două lucruri:

1) Opţiunea de grevă a fost exprimată liber şi în scris, în acest sens existând două tabele cu semnaturi, unul în cancelarie altul la conducere;

2) Conducerea unităţii a încurajat în mod explicit pentru intrarea în grevă, îndemnând, în semn de solidaritate, “ şi noi suntem profesori “, chiar şi pe cei mai puţin hotărâţi să semneze în convocator.

Partea II – Uite greva, nu e greva!

     Joi, 27.05.2010, dimineaţa, profesorii din comisie sunt chemaţi în biroul domnului director Arsene Constantin să dea declaraţii individuale, cum că îşi menţin poziţia privind greva! O parte dintre aceştia refuză, alţii dau declaraţii şi rămân cu opţiunea de grevă. Dispar tabelele cu semnături! Domnul director este convocat alaturi de ceilalţi presedinţi ai comisiilor de bacalaureat din judeţ la Pitesti, la ISJ Argeş, într-o şedintă cu dl. Inspector şcolar general. În şedintă, sau imediat după, domnul director decide, în ciuda evidenţei, că la noi la liceu nu mai este grevă, iar bacalaureatul se desfasoară la data stabilită (luni). În jurul orelor 14.00 sunt convocaţi prins SMS sau telefonic profesorii evaluatori (de limbi străine). Ajuns la liceu domnul director le solicită individual, în biroul dumnealui sau în cancelarie, “ajutorul” pentru susţinerea examenului, provocând practic anularea grevei! În urma acestor întâmplări neaşteptate, pe fondul emoţional provocat de reacţia unor colege care au ieşit marcate în urma discuţiilor cu domnul director şi care şi-au schimbat opţiunea iniţială de a face grevă, au fost discuţii aprinse în cancelarie, formându-se practic trei tabere: conducerea liceului, profesorii evaluatori şi ceilalţi profesori, cei mai mulţi, care optaseră pentru grevă. Eu personal am cerut explicaţii pentru schimbarea atitudinii conducerii, liderul de sindicat a încercat să se opună acestor “discuţii” individuale dintre conducere şi fiecare profesor evaluator, mai mulţi colegi au reacţionat vehement şi emoţional. Am considerat atunci că singura speranţă vine de la susţinerea sindicatului şi aducerea în faţa opiniei publice a celor întâmplate, fiind convins că nu suntem singurii aflaţi în această situaţie. Am afirmat public, în cancelarie, că avem susţinerea domnului Secretar General F.S.L.I. , domnul Liviu Pop, cu care am discutat personal, iar noi vom depune o declaraţie cu cele întâmplate. S-a discutat aprins pe tema încălcării dreptului la grevă şi prezentarea în faţa instanţelor de drept a celor întâmplate. Profesorii care fuseseră martori ai evenimentelor, precum şi elevii din liceu din schimbul de după amiază care fuseseră înştiinţaţi personal de către domnul director ca luni să vină la şcoală că nu mai e greva, cu toţii eram practic dezorientaţi de această schimbare bruscă!

Partea a III-a – Mica revoluţie

       Momentul ales pentru “spargerea grevei” a fost unul potrivit, membrii de sindicat, cadrele didactice nemaiavând practic timpul necesar pentru a reacţiona. Ceea ce s-a întâmplat la noi la liceu se regăseşte în linii mari şi în alte şcoli din judeţ şi din ţară: dispariţia listelor cu semnături, “convingerea” profesorilor evaluatori de limbi străine pentru a ieşi din grevă şi a “ajuta” la examen, nu s-au făcut ameninţări publice, s-au vehiculat aceleaşi zvonuri că “suntem singurii care mai facem grevă, restul au cedat” etc.

         Cert este că ziua de vineri 28.05.2010, dintr-o zi de sărbătoare “Ziua Liceului” s-a transformat într-una a tensiunilor. În timpul dimineţii de vineri am redactat o declaraţie in care descriam intamplarile din acele zile si solicitam ajutorul sindicatului si reprezentarea in instanta in cazul unui proces. Discutiile purtate in cancelarie, atmosfera generala, intarisera ideea ca e singura solutie, mai ales ca la ora 14,30 liderii de sindicat erau convocati la Pitesti, intr-o sedinta comuna , de catre presedintele SIPA Muntenia, dl. Adrian Voica.

Declaratia a fost semnata initial de 12 profesori, din nefericire nu i-am mai gasit pe altii la orele 12.00 in scoala, cei mai multi pregatindu-se pentru festivitatile ce urmau sa aibe loc la Casa de Cultura, iar ulterior, dupa depunerea unei copii la sindicatul SIPA Muntenia, s-a mai adaugat semnatura unei colege profesoare. Asta a fost, pe scurt, nasterea si istoria declaratiei semnate de cei 13 profesori de la liceul nostru.

Momentele festivitatii care a urmat au fost marcate de influenta nefasta a politicului. Despre aceasta s-a vorbit chiar si pe scena Casei de Cultura, iar petrecerea de dupa a fost divizata in doua locuri, regretabil si fara precedent. Corpul profesoral fusese fracturat pe criterii exterioare invatamantului, o parte a profesorilor, semnatari ai declaratiei si nu numai, adoptau o atitudine de delimitare fata de interventia politicului in scoala, vis-à-vis de spargerea grevei cat si, in general, fata de modul de desfasurare a acestei zile a liceului.

Partea a IV-a – Deşteptarea

         În week-endul care a urmat, cazul de la liceul “Ion Mihalache” a ţinut capul de afiş pe tv atunci când liderii de sindicat dădeau interviuri despre situaţia grevei. Declaraţia noastră a fost fluturată pe diverse posturi, apoi ziarele au preluat ştirea, susţinându-se ba că 13 profesori au declarat că au fost ameninţaţi, ba că vom da ministerul în judecată şi altele asemenea, lucruri care nu se regăsesc în declaraţie! Nu ştiu dacă a anticipat cineva că vom fi singurii din ţară care vom declara in scris ceea ce s-a intamplat, mai ales ca, ceea ce s-a intamplat la noi nu a fost diferit si cu nimic mai grav decat in alte parti!, ca vom fi singurii scosi “la inaintare” cum se spune, ca vom simti ca declaratia data de noi va fi folosita ca o arma de lupta (ce ironie!, nimeni nu citeaza din ea), ca va deveni subiect de videoconferinta intre dl. ministru Daniel Funeriu si dl. Inspector scolar general Gabriel Bratu! Pentru mine a fost un moment de tristete si de intelegere mai clara a situatiei in care se gasesc profesorii, dar ceea ce urma avea sa ma faca sa cunosc mai bine natura umana si sa renunt la naivitatile legate de solidaritate, respect, demnitate. Subliniez ca nu condamn pe nimeni pentru ceea ce am crezut eu, daca reprosez ceva nu o fac decat mie insumi! Dar faptele inainte:

Sambata si duminica zeci de minute la telefon cu colegi semnatari ai declaratiei, ingrijorati. Stabilim impreuna o intalnire luni dimineata. Ii incurajez, incerc sa pastrez calmul, coeziunea. Domnul presedinte de sindicat Adrian Voica ne confirma ca va incerca sa ajunga la noi luni dimineata, consider ca acest lucru va ridica moralul, lumea va vedea ca nu suntem singuri! Ne întâlnim luni dimineaţă la liceu, le transmit colegilor că suntem sprijiniţi, să nu se teama, primim încurajari de la alţii care se feresc să iasă în faţă din motive lesne de înţeles. Ne adunăm într-o sală de clasa, discutăm între noi liber. Le prezint colegilor opiniile altor profesori din tara, ce par a fi desprinse din mediul nostru, peste tot aceasi revolta, aceleasi tertipuri de “spargere a grevei”, le vorbesc despre Ion Mihalache, care avea de ce să se teamă şi nu a facut-o, încerc să ridic moralul, deranjez pe unii, vorbesc prea mult şi mă opresc, vorbesc ceilalţi, câţiva nu mai sunt de acord cu greva, se aduc acuzaţii, apar momente mai tensionate, două dintre colegele profesoare de limba engleza îşi expun punctul de vedere, declară că s-au răzgândit de bună voie şi nu au fost deloc ameninţate, a contribuit la decizia lor faptul că în alte părţi greva încetase (de fapt fiecare a zis despre fiecare că a cedat, aşa că şi el e îndreptăţit să cedeze, asta apropos de încrederea în colegi!), în general se cade de acord să nu le reproşăm colegelor că au renunţat la grevă, apare dl. Voica Adrian la sedinţă, vorbeşte calm, linistit, i se prezintă situaţia, suntem întrebaţi dacă dorim să vină televiziunea (aflu că era la poartă şi astepta acordul nostru), hotaram ca nu e cazul de o publicitate exagerată şi refuzăm, se apropie ora de începere a examenului, cu toţii suntem de acord ca elevii nu trebuie sa sufere în urma acestui conflict, aflam ca domnul inspector general Bratu Gabriel este la cancelarie, ceea ce stârneste un fior, vizibil la unii, nu se face niciun fel de presiune asupra profesorilor, din contră, aflu după aceea că a retezat excesul de zel al unora şi a afirmat că e dreptul profesorilor la grevă şi să nu se intervină, incheiem sedinţa noastră ad-hoc, fără o concluzie clar exprimată, de fapt toţi am înţeles că greva a devenit inutila, unii au înţeles că s-au expus prea riscant, alţii că nu trebuie cedat nici acum!

Examenul decurge în mod normal, chiar dacă noi suntem în grevă, conducerea primeşte ajutor de la Şcoala Generală Nr.1, venind de acolo profesori supraveghetori. Elevii se descurcă bine, nu sunt incidente, practic se mai pune doar problema revenirii la clase a celorlalţi elevi şi încetarea oficială a grevei.

Ceea ce nu anticipasem şi nu aş fi crezut posibil să se întâmple, ceea ce îmi reproşez de fapt, avea să urmeze. Primul incident are loc chiar in ziua de luni, la aproximativ o oră după plecarea de la şcoală. Revin la solicitarea telefonică a doamnei profesoare Vlaicu Anca care se află împreună cu o parte din colegii ce semnaseră declaraţia. Sunt însoţit de dl. Prof. Zaharia Adrian (lider de sindicat), dl. Prof. Serafimescu Daniel (delegat de liderul de sindicat pentru a ne reprezenta pe perioada grevei) si de dl. Prof. Fugulin Mihai. Discuţia, de fapt începută ca un rechizitoriu, ce urmează are loc în secretariatul liceului şi este foarte aprinsă. Personal mi se aduc acuzaţii cum ca am manipulat, că nu le-am dat să citeasca ce au semnat, ba că au avut încredere şi de aceea nu au citit, că vor da o contra-declaraţie prin care vor anula cele declarate etc. Încerc să îmi păstrez calmul, chiar dacă sunt jignit grosolan de cele afirmate, am şansa că sunt chiar şi acolo mai multe persoane care susţin că am insistat să citească declaraţia. Întreb dacă este vreo minciună acolo, dacă este vreun neadevăr!! Mi se spune că nu asta e problema, ci că nu vor sa meargă în instanţă. Răspund că nici eu, nici eu nu văd rostul, acţiunea noastră nu se îndrepta până la urmă spre a face rău vreunei persoane anume. Oamenii îşi exprimă temerile că vor fi represalii, că urmează prăpădul! Le spun sa nu se grabeasca cu a da o declaraţie împotriva unei declaraţii pe propria răspundere fiindcă este absurd! Întreb şi eu: “De ce aţi dat o declaraţie scrisă dacă nu voiaţi să se afle, ce aţi urmărit?”

Această schismă între semnatarii declaraţiei, jumătate dintre aceştia se delimitează de cele declarate şi de cei care “au condus” greva, va avea consecinţe grave în zilele ce urmează, până la încheierea anului şcolar…

Epilog(?)

Ce a urmat e urât, trist si adevarat. Delimitarea de capii rautăţilor trebuie făcută clar, aşa că nu “se precupeţeşte niciun efort”, urmează îndelungi discuţii private, zeci de telefoane, “şopârle”, se “înfierează cu mânie” duşmanul care a venit “în întuneric” şi le-a pus, prin abuz de bună credinţă, să semneze. Sunt scoase la suprafaţă lucruri îngropate de ani buni. Unii dintre cei ramaşi pe poziţii sunt sunaţi insistent şi informaţi la modul “stii ce zice cutare despre tine” în încercarea de a ne dezbina. Se spun lucruri extrem de grave şi urâte, cum ar fi că aş fi ameninţat pe internet pe una dintre colegele profesoare! Persoane care nu au semnat şi nu au fost de faţă ne privesc cu suspiciune, se pare ca ŞTIU FOARTE BINE cum s-au întâmplat lucrurile, că am vrut să compromitem o parte din colegi (semnatari), că am pus în pericol însăşi existenţa liceului, că am pus în pericol locul de munca al colegilor, că am vorbit liber fără să cerem acordul tuturor!!! Sunt toate ecouri ale unei propagande care a avut succes…

      
          Aceasta a fost cronica ultimei greve, iar cand am spus ultima nu m-am referit la faptul ca este cea mai recenta, ci ca e ULTIMA care mai are loc în sistemul de învăţământ, luaţi-o ca pe o profeţie dacă vreţi, dar pentru care există multe argumente (cu alta ocazie poate le voi expune). Ce rămâne în urma ei:

1) Rămânem cu 25% mai puţin la un salariu de mizerie, adică majoritatea sub 1.000 de lei!

2) Se ridică, mai clar ca niciodată, spectrul pierderii locului de muncă, a degringoladei ce va urma aplicării noii legi a educaţiei!

3) Politizarea excesivă a învăţământului, plasarea în posturi cheie a oamenilor care vor pune necondiţionat în practică orice decizie venită “de sus”, chiar împotriva propriei bresle

4) Coordonarea excelentă a situaţiei de către “cei de sus”, la nivel naţional, ceea ce dovedeste existenţa unor pârghii ascunse şi funcţionale în interiorul corpului profesoral. Micile accidente, vezi cazul nostru, pot fi tratate ca erori experimentale!

        
         În prima zi de şcoală de după grevă, am fost supus în cancelarie, în public, unui tir de acuzaţii venite de la câţiva colegi, acestea având (am recunoscut “marca stilistică”) aceaşi sursă. Am răspuns acolo tuturor şi, cred eu, am lămurit poziţia mea privind situaţia creată. M-au sprijinit o parte din colegi prin declaraţiile lor sincere, ceea ce a facut că de atunci încolo să nu mai fiu interpelat public. S-a considerat riscant şi fără niciun folos de vreme ce pot exprima clar lucrurile pe baza faptelor reale. Evident mult mai “de succes” au fost vorbele spuse “confidenţial”.

        Cum am manipulat şi am avut gânduri ascunse când, în public, am susţinut din prima clipă aceleaşi idei: imoralitatea intervenţiei pentru spargerea grevei şi soluţia juridică dacă nu mai există altă cale? Am fost printre primii care s-au expus şi am rămas printre ultimii care nu au schimbat tabăra! Nu sunt eu responsabil, nici ceilalţi profesori care au declanşat greva sau au semnat declaraţia, de POZIŢIONAREA GREŞITĂ a unora, de faptul că e greu, dacă nu imposibil, să stai în două bărci dacă acestea se îndepărtează!

       De aceea şi decizia mea de a face publice faptele şi întâmplările de mai sus, cu riscul de a părea “o spălare a rufelor în public”, fiind singura mea posibilitate de a răspunde denigrării. Iar legat de public, mă refer aici la părinţi în primul rând, considerând că este firesc să cunoască şi să influenţeze pozitiv şcoala românească. Eu i-am simţit mereu alături de şcoală, atenţi atunci când li se arată realităţi pe care nu au de unde să le cunoască, dispuşi la efort alături de profesori pentru a servi scopului comun, educaţia copiilor.

       Nu cred că lipsa de reacţie mai serveşte în aceste zile vreunei cauze bune, din contră, tiranii noştri se bazează pe pasivitatea, jena şi pesimismul nostru, al fiecăruia. Nu aş fi avut tăria de a ieşi public, dacă nu aş fi considerat că este singura atitudine care mai poate schimba ceva în România, iar România fiecaruia e lângă el! Nimeni nu e dator să producă schimbări la vârf, ci fiecare poate răspunde de ceea ce se petrece alături, trebuie încurajat să spună adevărul, chiar dacă implică riscuri, iar atunci când nu se mai poate, să iasă în faţă şi, privindu-l drept în ochi pe cel care-i greşeşte grav, să-i spună : PÂNĂ AICI!