În speranţa unei valorificări în sens sociologic (antropologic) voi descrie noul concept de grevă (formă de protest) în mediul educat al celor ce lucrează în învăţământ. Acesta aduce cel putin două mutaţii severe, prin antagonismul cu sensul originar al protestului social, şi anume:
1. Greva (protestul) care nu supără pe nimeni, mai ales pe Şef, fie acesta director, inspector, primar, lider politic local etc. Astfel, la grevă se cere voie conducerii, se precizează permanent că profesorii nu vor să supere pe nimeni, că vor şi ei (acest şi ca semn al autoumilirii) să o ducă mai bine, se face cu grijă protestul şi cu capul plecat. Să nu uit: şi cu ruşine.
2. Greva (protestul) care nu implică nicio pierdere (sacrificiu) material din partea celor ce o fac. Înainte şi în timpul grevei se întreabă permanent, cu îngrijorare firească ţinând cont numai de nivelul de subzistenţă, dacă se vor da banii şi pentru zilele cât se face grevă. Chiar se consideră normal să se dea banii (acest se reflexiv al ambiguităţii mentale şi morale) pe perioada protestului. Se speră ca în urma grevei nimeni să nu piardă ceva, sau, dacă o fi să fie, să piardă alţii!
În acest sens se poate înţelege situaţia actuală din educaţie, cu un ministru extrem de tranşant, aproape imun la dialog, nefăcând concesii partenerilor din sistem, cu o firavă opoziţie, cu legi fundamentale care trec prin asumarea răspunderii, cu reforme ce vor fi în scurt timp ele însele reformate.
Multe voci importante, aparţinând figurilor politice, liderilor de sindicat sau celebrilor analişti critică neaşezarea, zic ei firească, a ministrului la masa dialogului. În consecinţă, negocierile, iniţiate eventual de domnul ministru, ar face parte din vreun cod al bunelor maniere democratic-ministeriale! Aşa se maschează evidenţa: dl. ministru, pe bună dreptate, nu se aşează la masa dialogului, din simplul motiv că nu are cu cine negocia! Nu mă refer aici la persoane de bună credinţă, lideri de sindicat sau distinşi colegi profesori, din contră, am tot respectul pentru cei ce încearcă să schimbe ceva. Însă negocierea presupune minimal două părţi care au ce împărţi, care se află acolo fiind reprezentative şi susţinute de o anumită forţă.
Cei ce vin la negociere ca reprezentanţi ai profesorilor, adepţi ai noului concept de grevă, care nu supără pe nimeni şi care nu presupune un minim sacrificiu, nu vor avea niciodată sorţi de izbândă. Mai mult, vor fi permanent umiliţi şi folosiţi în mod josnic în interesul momentului politic. În acest context, chiar primirea lor la audienţe şi discuţii pare dubioasă de-a dreptul.
Se subînţelege că domnul ministru cunoaşte cu acurateţe situaţia din sistem, lucru dovedit de fiecare dată, iar comportamentul domniei sale este dominant.
Las deschis acest text spre discuţii şi cercetare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu