marți, 16 noiembrie 2010

Testul găurii negre

"NASA a descoperit cea mai tânără gaură neagră aflată în vecinătatea Terrei, într-o altă galaxie. Aceasta se află la 50 de milioane de ani lumină, o distanţă foarte mare de Pământ, dar suficient de aproape pentru astrofizicieni, astfel încât aceştia să-i poată studia evoluţia.
Oamenii de ştiinţă spun că această gaură neagră înghite foarte multă materie cosmică şi se încălzeşte, fiind astfel foarte luminoasă.
Ei au subliniat însă că nu pot determina vârsta exactă a acestei găuri negre, dar presupun că are aproximativ 30 de ani

Oamenii de stiinţă cred că SN 1979C  fost descoperit pentru prima dată de un astronom amator în 1979 şi a fost  formată atunci când o stea de aproximativ 20 de ori mai mare decât Soarele s-a prăbuşit." (conform www.realitatea.net)  


Consider acest anunţ ca fiind un test de credulitate şi în acelaşi timp de manipulare. L-am numit testul găurii negre şi are toate ingredientele unei manipulări a maselor: difuzarea în presa (de calitate), apelul la date exacte, ştiinţifice, contextualizarea cu apropiatul sfârşit al lumii etc. Pentru cei ce au înţeles măcar minimal ce reprezintă un an lumină, ce înseamnă să priveşti un obiect aflat la o aşa distanţă (milioane de ani lumină), că a privi astfel înseamnă a privi în spaţiu, dar mai ales în trecut, este uşor să spun că este imposibil ca un obiect (gaura neagră) să existe de 30 de ani şi să fie vizibil la o distanţă de 50 de milioane de ani lumină.


Evident că ştirea poate fi corectată pentru a-i da sens. Dacă momentul pe care noi îl observăm are 30 de ani, este cu totul altceva, dar ultima frază care ne spune că fenomenul a fost observat prima dată acum 31 de ani (1979) ne bagă de tot în ceaţă "galactică".


Bine venite îmi par acum vorbele lui A.Einstein, mare iubitor de înţelepciune:
"Doar două lucruri sunt infiniteuniversul şi prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul."

miercuri, 10 noiembrie 2010

Doggy style

Rareori ne mai întâlnim
stând drept
ca semn al recunoaşterii

ne privim amar şi ne salutăm din ochi
precum condamnaţii la moarte
în dimineaţa execuţiei.

Oameni târându-şi viaţa după ei
în nişte pungi de plastic
pline cu mâncare de câine.

Câini reformaţi în blană de lei
muşcând straşnic
din ziua de mâine.

Peste tot putoare de câine
locul infam
al luptelor pierdute.

Câinii stăpânilor
marcând altarele
ridică picioarele slabe

şi latră la tot ce-i mai înalt
ca un stat de câine turbat
în patru labe.

marți, 2 noiembrie 2010

Noul concept de grevă (protest social)


În speranţa unei valorificări în sens sociologic (antropologic) voi descrie noul concept de grevă (formă de protest) în mediul educat al celor ce lucrează în învăţământ. Acesta aduce cel putin două mutaţii severe, prin antagonismul cu sensul originar al protestului social, şi anume:

1. Greva (protestul) care nu supără pe nimeni, mai ales pe Şef, fie acesta director, inspector, primar, lider politic local etc. Astfel, la grevă se cere voie conducerii, se precizează permanent că profesorii nu vor să supere pe nimeni, că vor şi ei (acest şi ca semn al autoumilirii) să o ducă mai bine, se face cu grijă protestul şi cu capul plecat. Să nu uit: şi cu ruşine.

2. Greva (protestul) care nu implică nicio pierdere (sacrificiu) material din partea celor ce o fac. Înainte şi în timpul grevei se întreabă permanent, cu îngrijorare firească ţinând cont numai de nivelul de subzistenţă, dacă se vor da banii şi pentru zilele cât se face grevă. Chiar se consideră normal să se dea banii (acest se reflexiv al ambiguităţii mentale şi morale) pe perioada protestului. Se speră ca în urma grevei nimeni să nu piardă ceva, sau, dacă o fi să fie, să piardă alţii!

În acest sens se poate înţelege situaţia actuală din educaţie, cu un ministru extrem de tranşant, aproape imun la dialog, nefăcând concesii partenerilor din sistem, cu o firavă opoziţie, cu legi fundamentale care trec prin asumarea răspunderii, cu reforme ce vor fi în scurt timp ele însele reformate.
Multe voci importante, aparţinând figurilor politice, liderilor de sindicat sau celebrilor analişti critică neaşezarea, zic ei firească, a ministrului la masa dialogului. În consecinţă, negocierile, iniţiate eventual de domnul ministru, ar face parte din vreun cod al bunelor maniere democratic-ministeriale! Aşa se maschează evidenţa: dl. ministru, pe bună dreptate, nu se aşează la masa dialogului, din simplul motiv că nu are cu cine negocia! Nu mă refer aici la persoane de bună credinţă, lideri de sindicat sau distinşi colegi profesori, din contră, am tot respectul pentru cei ce încearcă să schimbe ceva. Însă negocierea presupune minimal două părţi care au ce împărţi, care se află acolo fiind reprezentative şi susţinute de o anumită forţă.

Cei ce vin la negociere ca reprezentanţi ai profesorilor, adepţi ai noului concept de grevă, care nu supără pe nimeni şi care nu presupune un minim sacrificiu, nu vor avea niciodată sorţi de izbândă. Mai mult, vor fi permanent umiliţi şi folosiţi în mod josnic în interesul momentului politic. În acest context, chiar primirea lor la audienţe şi discuţii pare dubioasă de-a dreptul.
Se subînţelege că domnul ministru cunoaşte cu acurateţe situaţia din sistem, lucru dovedit de fiecare dată, iar comportamentul domniei sale este dominant.

Las deschis acest text spre discuţii şi cercetare.

Dacă

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu 'ţi este un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i 
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare, 
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător 
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!


Rudyard Kipling – „Dacă”