Cronica ultimei greve - Liceul Topoloveni

“Când vremurile sunt întrucâtva mai blânde, unii dintre noi au curajul să exprime realitatea. Dar redevenim laşi şi josnici deîndată ce vremurile se înrăutăţesc.” Mircea Dinescu într-un interviu acordat ziarului Libération, publicat la 17 martie 1989.

Aceasta este cronica ultimei greve din sistemul de învăţământ, aşa cum s-a petrecut ea, la Liceul “Ion Mihalache”. Consider necesară aceasta pentru a clarifica faptele, multe dintre ele fiind greşit redate de presa centrală, scrisă şi TV, a căuta posibile explicaţii şi a lămuri din perspectiva mea, ca protagonist, anumite întâmplări. Faptele redate aici sunt publice, ele pot fi confirmate de martori sau documente, iar comentariile pe marginea acestora îmi aparţin şi îmi asum răspunderea pentru ele.

Partea I – Pregătirile pentru grevă

Pe fondul nemulţumirilor acumulate în ultima vreme în învăţământul românesc, pare uşor de organizat o grevă generală. Oricum percepţia publică este că noi profesorii am tot facut greve în ultimii ani, că am tot protestat atunci când ne-au fost încălcate drepturile, că reacţionăm destul de vehement pentru a ne apăra. În realitate grevele şi protestele din învăţământ nu au adus mai nimic profesorilor, legile privind educaţia se fac fără consultarea reală a acestora, salarizarea este una dintre cele mai proaste din sistemul serviciilor publice ale statului, bugetul alocat educaţiei a fost direcţionat în mare parte spre achiziţii şi investiţii discutabile, în aceste condiţii profesorilor fiindu-le lehamite de încă o grevă fără niciun rezultat.

În ciuda acestei stări de spirit a corpului profesoral, la noi la liceu, ca aproape peste tot în ţară, s-a decis declanşarea grevei generale pe termen nelimitat.

Astfel până miercuri 26.05.2010 profesorii (cu excepţia a patru colegi) de la Liceul Teoretic “Ion Mihalache” şi-au exprimat opţiunea de a intra în grevă generală completând două tabele cu semnături (centralizatoare) unul pentru sindicat şi altul pentru conducerea unităţii. Discuţiile se învârteau în jurul oportunităţii declanşării grevei acum, o dată cu intrarea în vacanţă, a problemelor care apar prin suprapunerea acesteia peste proba de competenţe de limbă străină a bacalaureatului, profesorii fiind mai degrabă pesimişti în privinţa rezulatelor protestului. O mai mare responsabilitate cădea asupra colegelor profesoare de limbi străine şi a celorlalţi membri ai Comisiei de Bacalaureat, decizia acestora de a nu face grevă aruncând practic în derizoriu protestul celorlalţi. Ca urmare a susţinerii colegilor, a încurajărilor primite de la aceştia şi de la conducerea liceului, care a fost solidară cu colegii din cancelarie, profesoarele de limbi străine au semnat în convocator pentru grevă. Slăbiciunile erau evidente, motivaţiile erau divergente, responsabilitatea era diferită, cu toate acestea s-a facut front comun şi am decis noi, profesorii de la liceu, ca o ultimă soluţie în faţa umilinţei, declanşarea GREVEI GENERALE!

Subliniez două lucruri:

1) Opţiunea de grevă a fost exprimată liber şi în scris, în acest sens existând două tabele cu semnaturi, unul în cancelarie altul la conducere;

2) Conducerea unităţii a încurajat în mod explicit pentru intrarea în grevă, îndemnând, în semn de solidaritate, “ şi noi suntem profesori “, chiar şi pe cei mai puţin hotărâţi să semneze în convocator.

Partea II – Uite greva, nu e greva!

     Joi, 27.05.2010, dimineaţa, profesorii din comisie sunt chemaţi în biroul domnului director Arsene Constantin să dea declaraţii individuale, cum că îşi menţin poziţia privind greva! O parte dintre aceştia refuză, alţii dau declaraţii şi rămân cu opţiunea de grevă. Dispar tabelele cu semnături! Domnul director este convocat alaturi de ceilalţi presedinţi ai comisiilor de bacalaureat din judeţ la Pitesti, la ISJ Argeş, într-o şedintă cu dl. Inspector şcolar general. În şedintă, sau imediat după, domnul director decide, în ciuda evidenţei, că la noi la liceu nu mai este grevă, iar bacalaureatul se desfasoară la data stabilită (luni). În jurul orelor 14.00 sunt convocaţi prins SMS sau telefonic profesorii evaluatori (de limbi străine). Ajuns la liceu domnul director le solicită individual, în biroul dumnealui sau în cancelarie, “ajutorul” pentru susţinerea examenului, provocând practic anularea grevei! În urma acestor întâmplări neaşteptate, pe fondul emoţional provocat de reacţia unor colege care au ieşit marcate în urma discuţiilor cu domnul director şi care şi-au schimbat opţiunea iniţială de a face grevă, au fost discuţii aprinse în cancelarie, formându-se practic trei tabere: conducerea liceului, profesorii evaluatori şi ceilalţi profesori, cei mai mulţi, care optaseră pentru grevă. Eu personal am cerut explicaţii pentru schimbarea atitudinii conducerii, liderul de sindicat a încercat să se opună acestor “discuţii” individuale dintre conducere şi fiecare profesor evaluator, mai mulţi colegi au reacţionat vehement şi emoţional. Am considerat atunci că singura speranţă vine de la susţinerea sindicatului şi aducerea în faţa opiniei publice a celor întâmplate, fiind convins că nu suntem singurii aflaţi în această situaţie. Am afirmat public, în cancelarie, că avem susţinerea domnului Secretar General F.S.L.I. , domnul Liviu Pop, cu care am discutat personal, iar noi vom depune o declaraţie cu cele întâmplate. S-a discutat aprins pe tema încălcării dreptului la grevă şi prezentarea în faţa instanţelor de drept a celor întâmplate. Profesorii care fuseseră martori ai evenimentelor, precum şi elevii din liceu din schimbul de după amiază care fuseseră înştiinţaţi personal de către domnul director ca luni să vină la şcoală că nu mai e greva, cu toţii eram practic dezorientaţi de această schimbare bruscă!

Partea a III-a – Mica revoluţie

       Momentul ales pentru “spargerea grevei” a fost unul potrivit, membrii de sindicat, cadrele didactice nemaiavând practic timpul necesar pentru a reacţiona. Ceea ce s-a întâmplat la noi la liceu se regăseşte în linii mari şi în alte şcoli din judeţ şi din ţară: dispariţia listelor cu semnături, “convingerea” profesorilor evaluatori de limbi străine pentru a ieşi din grevă şi a “ajuta” la examen, nu s-au făcut ameninţări publice, s-au vehiculat aceleaşi zvonuri că “suntem singurii care mai facem grevă, restul au cedat” etc.

         Cert este că ziua de vineri 28.05.2010, dintr-o zi de sărbătoare “Ziua Liceului” s-a transformat într-una a tensiunilor. În timpul dimineţii de vineri am redactat o declaraţie in care descriam intamplarile din acele zile si solicitam ajutorul sindicatului si reprezentarea in instanta in cazul unui proces. Discutiile purtate in cancelarie, atmosfera generala, intarisera ideea ca e singura solutie, mai ales ca la ora 14,30 liderii de sindicat erau convocati la Pitesti, intr-o sedinta comuna , de catre presedintele SIPA Muntenia, dl. Adrian Voica.

Declaratia a fost semnata initial de 12 profesori, din nefericire nu i-am mai gasit pe altii la orele 12.00 in scoala, cei mai multi pregatindu-se pentru festivitatile ce urmau sa aibe loc la Casa de Cultura, iar ulterior, dupa depunerea unei copii la sindicatul SIPA Muntenia, s-a mai adaugat semnatura unei colege profesoare. Asta a fost, pe scurt, nasterea si istoria declaratiei semnate de cei 13 profesori de la liceul nostru.

Momentele festivitatii care a urmat au fost marcate de influenta nefasta a politicului. Despre aceasta s-a vorbit chiar si pe scena Casei de Cultura, iar petrecerea de dupa a fost divizata in doua locuri, regretabil si fara precedent. Corpul profesoral fusese fracturat pe criterii exterioare invatamantului, o parte a profesorilor, semnatari ai declaratiei si nu numai, adoptau o atitudine de delimitare fata de interventia politicului in scoala, vis-à-vis de spargerea grevei cat si, in general, fata de modul de desfasurare a acestei zile a liceului.

Partea a IV-a – Deşteptarea

         În week-endul care a urmat, cazul de la liceul “Ion Mihalache” a ţinut capul de afiş pe tv atunci când liderii de sindicat dădeau interviuri despre situaţia grevei. Declaraţia noastră a fost fluturată pe diverse posturi, apoi ziarele au preluat ştirea, susţinându-se ba că 13 profesori au declarat că au fost ameninţaţi, ba că vom da ministerul în judecată şi altele asemenea, lucruri care nu se regăsesc în declaraţie! Nu ştiu dacă a anticipat cineva că vom fi singurii din ţară care vom declara in scris ceea ce s-a intamplat, mai ales ca, ceea ce s-a intamplat la noi nu a fost diferit si cu nimic mai grav decat in alte parti!, ca vom fi singurii scosi “la inaintare” cum se spune, ca vom simti ca declaratia data de noi va fi folosita ca o arma de lupta (ce ironie!, nimeni nu citeaza din ea), ca va deveni subiect de videoconferinta intre dl. ministru Daniel Funeriu si dl. Inspector scolar general Gabriel Bratu! Pentru mine a fost un moment de tristete si de intelegere mai clara a situatiei in care se gasesc profesorii, dar ceea ce urma avea sa ma faca sa cunosc mai bine natura umana si sa renunt la naivitatile legate de solidaritate, respect, demnitate. Subliniez ca nu condamn pe nimeni pentru ceea ce am crezut eu, daca reprosez ceva nu o fac decat mie insumi! Dar faptele inainte:

Sambata si duminica zeci de minute la telefon cu colegi semnatari ai declaratiei, ingrijorati. Stabilim impreuna o intalnire luni dimineata. Ii incurajez, incerc sa pastrez calmul, coeziunea. Domnul presedinte de sindicat Adrian Voica ne confirma ca va incerca sa ajunga la noi luni dimineata, consider ca acest lucru va ridica moralul, lumea va vedea ca nu suntem singuri! Ne întâlnim luni dimineaţă la liceu, le transmit colegilor că suntem sprijiniţi, să nu se teama, primim încurajari de la alţii care se feresc să iasă în faţă din motive lesne de înţeles. Ne adunăm într-o sală de clasa, discutăm între noi liber. Le prezint colegilor opiniile altor profesori din tara, ce par a fi desprinse din mediul nostru, peste tot aceasi revolta, aceleasi tertipuri de “spargere a grevei”, le vorbesc despre Ion Mihalache, care avea de ce să se teamă şi nu a facut-o, încerc să ridic moralul, deranjez pe unii, vorbesc prea mult şi mă opresc, vorbesc ceilalţi, câţiva nu mai sunt de acord cu greva, se aduc acuzaţii, apar momente mai tensionate, două dintre colegele profesoare de limba engleza îşi expun punctul de vedere, declară că s-au răzgândit de bună voie şi nu au fost deloc ameninţate, a contribuit la decizia lor faptul că în alte părţi greva încetase (de fapt fiecare a zis despre fiecare că a cedat, aşa că şi el e îndreptăţit să cedeze, asta apropos de încrederea în colegi!), în general se cade de acord să nu le reproşăm colegelor că au renunţat la grevă, apare dl. Voica Adrian la sedinţă, vorbeşte calm, linistit, i se prezintă situaţia, suntem întrebaţi dacă dorim să vină televiziunea (aflu că era la poartă şi astepta acordul nostru), hotaram ca nu e cazul de o publicitate exagerată şi refuzăm, se apropie ora de începere a examenului, cu toţii suntem de acord ca elevii nu trebuie sa sufere în urma acestui conflict, aflam ca domnul inspector general Bratu Gabriel este la cancelarie, ceea ce stârneste un fior, vizibil la unii, nu se face niciun fel de presiune asupra profesorilor, din contră, aflu după aceea că a retezat excesul de zel al unora şi a afirmat că e dreptul profesorilor la grevă şi să nu se intervină, incheiem sedinţa noastră ad-hoc, fără o concluzie clar exprimată, de fapt toţi am înţeles că greva a devenit inutila, unii au înţeles că s-au expus prea riscant, alţii că nu trebuie cedat nici acum!

Examenul decurge în mod normal, chiar dacă noi suntem în grevă, conducerea primeşte ajutor de la Şcoala Generală Nr.1, venind de acolo profesori supraveghetori. Elevii se descurcă bine, nu sunt incidente, practic se mai pune doar problema revenirii la clase a celorlalţi elevi şi încetarea oficială a grevei.

Ceea ce nu anticipasem şi nu aş fi crezut posibil să se întâmple, ceea ce îmi reproşez de fapt, avea să urmeze. Primul incident are loc chiar in ziua de luni, la aproximativ o oră după plecarea de la şcoală. Revin la solicitarea telefonică a doamnei profesoare Vlaicu Anca care se află împreună cu o parte din colegii ce semnaseră declaraţia. Sunt însoţit de dl. Prof. Zaharia Adrian (lider de sindicat), dl. Prof. Serafimescu Daniel (delegat de liderul de sindicat pentru a ne reprezenta pe perioada grevei) si de dl. Prof. Fugulin Mihai. Discuţia, de fapt începută ca un rechizitoriu, ce urmează are loc în secretariatul liceului şi este foarte aprinsă. Personal mi se aduc acuzaţii cum ca am manipulat, că nu le-am dat să citeasca ce au semnat, ba că au avut încredere şi de aceea nu au citit, că vor da o contra-declaraţie prin care vor anula cele declarate etc. Încerc să îmi păstrez calmul, chiar dacă sunt jignit grosolan de cele afirmate, am şansa că sunt chiar şi acolo mai multe persoane care susţin că am insistat să citească declaraţia. Întreb dacă este vreo minciună acolo, dacă este vreun neadevăr!! Mi se spune că nu asta e problema, ci că nu vor sa meargă în instanţă. Răspund că nici eu, nici eu nu văd rostul, acţiunea noastră nu se îndrepta până la urmă spre a face rău vreunei persoane anume. Oamenii îşi exprimă temerile că vor fi represalii, că urmează prăpădul! Le spun sa nu se grabeasca cu a da o declaraţie împotriva unei declaraţii pe propria răspundere fiindcă este absurd! Întreb şi eu: “De ce aţi dat o declaraţie scrisă dacă nu voiaţi să se afle, ce aţi urmărit?”

Această schismă între semnatarii declaraţiei, jumătate dintre aceştia se delimitează de cele declarate şi de cei care “au condus” greva, va avea consecinţe grave în zilele ce urmează, până la încheierea anului şcolar…

Epilog(?)

Ce a urmat e urât, trist si adevarat. Delimitarea de capii rautăţilor trebuie făcută clar, aşa că nu “se precupeţeşte niciun efort”, urmează îndelungi discuţii private, zeci de telefoane, “şopârle”, se “înfierează cu mânie” duşmanul care a venit “în întuneric” şi le-a pus, prin abuz de bună credinţă, să semneze. Sunt scoase la suprafaţă lucruri îngropate de ani buni. Unii dintre cei ramaşi pe poziţii sunt sunaţi insistent şi informaţi la modul “stii ce zice cutare despre tine” în încercarea de a ne dezbina. Se spun lucruri extrem de grave şi urâte, cum ar fi că aş fi ameninţat pe internet pe una dintre colegele profesoare! Persoane care nu au semnat şi nu au fost de faţă ne privesc cu suspiciune, se pare ca ŞTIU FOARTE BINE cum s-au întâmplat lucrurile, că am vrut să compromitem o parte din colegi (semnatari), că am pus în pericol însăşi existenţa liceului, că am pus în pericol locul de munca al colegilor, că am vorbit liber fără să cerem acordul tuturor!!! Sunt toate ecouri ale unei propagande care a avut succes…

      
          Aceasta a fost cronica ultimei greve, iar cand am spus ultima nu m-am referit la faptul ca este cea mai recenta, ci ca e ULTIMA care mai are loc în sistemul de învăţământ, luaţi-o ca pe o profeţie dacă vreţi, dar pentru care există multe argumente (cu alta ocazie poate le voi expune). Ce rămâne în urma ei:

1) Rămânem cu 25% mai puţin la un salariu de mizerie, adică majoritatea sub 1.000 de lei!

2) Se ridică, mai clar ca niciodată, spectrul pierderii locului de muncă, a degringoladei ce va urma aplicării noii legi a educaţiei!

3) Politizarea excesivă a învăţământului, plasarea în posturi cheie a oamenilor care vor pune necondiţionat în practică orice decizie venită “de sus”, chiar împotriva propriei bresle

4) Coordonarea excelentă a situaţiei de către “cei de sus”, la nivel naţional, ceea ce dovedeste existenţa unor pârghii ascunse şi funcţionale în interiorul corpului profesoral. Micile accidente, vezi cazul nostru, pot fi tratate ca erori experimentale!

        
         În prima zi de şcoală de după grevă, am fost supus în cancelarie, în public, unui tir de acuzaţii venite de la câţiva colegi, acestea având (am recunoscut “marca stilistică”) aceaşi sursă. Am răspuns acolo tuturor şi, cred eu, am lămurit poziţia mea privind situaţia creată. M-au sprijinit o parte din colegi prin declaraţiile lor sincere, ceea ce a facut că de atunci încolo să nu mai fiu interpelat public. S-a considerat riscant şi fără niciun folos de vreme ce pot exprima clar lucrurile pe baza faptelor reale. Evident mult mai “de succes” au fost vorbele spuse “confidenţial”.

        Cum am manipulat şi am avut gânduri ascunse când, în public, am susţinut din prima clipă aceleaşi idei: imoralitatea intervenţiei pentru spargerea grevei şi soluţia juridică dacă nu mai există altă cale? Am fost printre primii care s-au expus şi am rămas printre ultimii care nu au schimbat tabăra! Nu sunt eu responsabil, nici ceilalţi profesori care au declanşat greva sau au semnat declaraţia, de POZIŢIONAREA GREŞITĂ a unora, de faptul că e greu, dacă nu imposibil, să stai în două bărci dacă acestea se îndepărtează!

       De aceea şi decizia mea de a face publice faptele şi întâmplările de mai sus, cu riscul de a părea “o spălare a rufelor în public”, fiind singura mea posibilitate de a răspunde denigrării. Iar legat de public, mă refer aici la părinţi în primul rând, considerând că este firesc să cunoască şi să influenţeze pozitiv şcoala românească. Eu i-am simţit mereu alături de şcoală, atenţi atunci când li se arată realităţi pe care nu au de unde să le cunoască, dispuşi la efort alături de profesori pentru a servi scopului comun, educaţia copiilor.

       Nu cred că lipsa de reacţie mai serveşte în aceste zile vreunei cauze bune, din contră, tiranii noştri se bazează pe pasivitatea, jena şi pesimismul nostru, al fiecăruia. Nu aş fi avut tăria de a ieşi public, dacă nu aş fi considerat că este singura atitudine care mai poate schimba ceva în România, iar România fiecaruia e lângă el! Nimeni nu e dator să producă schimbări la vârf, ci fiecare poate răspunde de ceea ce se petrece alături, trebuie încurajat să spună adevărul, chiar dacă implică riscuri, iar atunci când nu se mai poate, să iasă în faţă şi, privindu-l drept în ochi pe cel care-i greşeşte grav, să-i spună : PÂNĂ AICI!